Se discuta mult de criza de 40 de ani la barbati, cel mai adesea despre urmarile negative atribuite acestei “crize de 40 ani” si sigur ati auzit si voi sintagma in jurul vostru.
O sa fac aici o retrospectiva si o analiza a acestei perioade cumva de shift din viata barbatilor, a cauzelor, a intrebarilor sincere si la ce e important pentru mine.
“Criza de 40 ani” apare la 40 pentru ca in perioada asta vine cu multe schimbari, primele din punct de vedere fizic, nu mai esti la fel de sprinten ca inainte. Incepi sa ai niste constientizari, incepi sa iti pui intrebari, dar mai degraba simti ca nu esti mai deloc acolo unde visai la 20 ani.
Cei mai multi barbati actioneaza sub impulsul momentului si isi “trag” o amanta, sau cel mai des intalnit isi cumpara o motocicleta, sa fie cool si sa para ca traiesc. Putini fac insa o analiza pertinenta, cu cateva intrebari scrise pe hartie, de genul:
“Dacă aș lua-o de la zero, ce aș păstra din viața mea de azi?”
“Ce mi‑a plăcut mie să fac înainte să intru în pilot automat?”
“Unde mint cel mai mult că ‘e ok’?”
“Ce compromisuri am facut pana acum pe care nu le-as mai face acum?”
Sunt doar un exemplu, va invit sa le scrieti pe hartie, impactul e mai mare si sa raspundeti sincer.
Imi aduc aminte cand mi-am dat demisia din corporatie, lasand in urma dream job-ul pentru care am fost programat mental de societate, mediu, parinti, etc. Am avut o perioada dezastruoasa, mi-as fi dorit sa discut cu cineva care a trecut prin asa ceva. Nu imi mai raspundea nimeni la telefon, eram privit ca “ala care nu a reusit la Bucuresti” si increderea mea in mine era sub nivelul marii.
Daaar, ma felicit si acum, am simtit ca nu e nimic in regula cu visele mele si cumva in subconstient mi-a aparut idea ca trebuie sa fac ceva, drept urmare mi-am dat demisia si am schimbat radical ce faceam pana atunci.
A fost greu tare, cine a scris in toate cartile de mindfulness ca progresul apare cand iesi din starea de confort, mare dreptate a avut.
Acum sunt bine, sunt confortabil sa scriu despre experienta mea si o sa descriu mai jos semnele crizei de 40, ce simteam eu in momentele acelea, ce am facut si cum am iesit din anestezie si falsul confort care il resimteam. La sfarsit, imi doresc foarte tare ca cititorii sa se regaseasca in povestea mea, in diversele stadii si de ce nu sa aiba niste constientizari si poate sa actioneze pentru a schimba/corecta cate ceva, pentru a trece din Criza sau Anestezie in Trezire.
Sa incepem cu inceputul: tanar, angajat, comisioane din vanzari, casatorit la 24 ani, credit ipotecar, copil 1, copil 2, antreprenor incepator si visator, angajat in continuare ca deh, business-urile nu produceau cat trebuie, am ajuns la Bucuresti intr-o functie sa ii spunem mai inalta, nu ca eram eu foarte pregatit ci mai mult ca am fost omul potrivit la momentul potrivit. Oameni multi in subordine, pachet salarial ok, bonus de sfasit de an, masina tare sub fund, ce mai… job ideal pentru care ma “pregatisem” juma’ de viata, sau mai bine zis am fost pregatit de altii.
Dar, astea bune, au venit la pachet cu stress, presiune si nefericire. Da, ma simteam chiar mizerabil, luni ajungeam in Bucuresti, sedinte fara numar, peste 100 de email-uri pe zi, deadline-uri, bugete, forecast-uri, teleconferinte. On top, fumam doua pachete de tigari pe zi si beam foarte mult, ma rog, in comparatie cu acum cel putin.
Ajungeam vineri acasa, fara chef de nimic, voiam doar sa stau si sa beau o bere, déjà dream job-ul meu insemna din ce in ce mai putin, la fel si masina, dar imi ziceam ca asa e viata de adult…
Cand mi-am dat seama ca ce vreau eu e libertate, am avut imaginea clara ca trebuie sa demisionez. Mi-am dat demisia fara sa stiu exact ce voi face in continuare…pare foarte iresponsabil din partea mea, cu 2 copii acasa, proaspat mutat la casa, cu credit de 80k euro, pe vremea aia erau bani. Totusi, mi-am pus deoparte bani pentru rate pe 6 luni parca.
Ce mi s-a intamplat mie a fost ca am iesit din starea de anestezie, am constientizat criza si m-am trezit.
Sa nu intelegeti ca gata, am fost alt om imediat, nuuu, nici pe departe. Am inceput sa ma lupt cu mine, cu frustrarile, cu mentalitatea celor de langa mine, inclusiv ale sotiei care mi-a spus: “La familie nu te gandesti?”. Dureros tare, avand in vedere ca in ceea ce ma privea conta doar salariul lunar si deloc ceea ce imi doream eu.
Au trecut anii, am evoluat si am inceput sa vad tot mai clar ca tot ce mi se intampla sunt datorita mie, din cauza mea si cum ma raportez eu la cele de langa mine.
Inchei acum cu inca o invitatie la introspectie, printr-o intrebare scurta: „Tu unde ești acum: în zona de confort, în criză sau în resetare?”
Ia o foaie și scrie acum, nu mâine, răspunsul la o singură întrebare: “Ce nu mai e ok în viața mea, dar tot susțin că e ok?”. Dacă vrei, lasă-mi un mesaj sau un comentariu cu ce ai descoperit.
Pentru barbatii de 40 de ani nu e deloc usor, presiunea sociala, a familiei si a cunostintelor, te fac cumva sa faci ce trebuie, in detrimentul dorintelor tale de cele mai multe ori. Constientizarea e pasul unu. Nu trebuie sa treci singur prin toate, sper ca ajuta pe cineva ce am scris aici.
