Asa-i ca pare o intrebare banala? Mai intreb o data:
TU, cand ai facut ultima data ceva pentru tine? Dar pentru tine, ceva ce iti doresti cu adevarat. Iti spun eu, demult, tare demult.
Pe undeva e normal, dar nu e bine. Avem o gramada de distractii si nu in sensul de petreceri, sa fie foarte clar. Prietena, sotie, copii, credit la masina, credit la apartament, credit la electrocasnice, linie de credit la firma si lista poate continua pana maine.
Va suna vreun motiv cunoscut? Ati auzit cumva scuze de genul: “de la anu gata, fac cutare lucru”, sau “sa termin casa si apoi…”, “imediat ce platesc mobila”. Nu vreau sa aduc aminte de scuze de genul “nu ma lasa sotia”, “nu ar fi de acord niciodata” si alte barbatisme din astea.
La cate discutii nu am cazut in butoiul cu melancolie si cu privirea in gol am spus in cuvinte sau in capul nostru….”ar trebui sa fac asta…”
Nu intru in detalii mai mult, v-am provocat destul, sunt convins ca fiecare si-a dat seama ca nu face ce trebuie pentru el insusi. Da, voi trebuie sa faceti, altfel nu face nimeni, sa fie foarte clar acest aspect.
Si va mai dau un sfat. Scoateti din vocabular cuvintele: incerc, de maine, in principiu, poate. Aceste cuvinte sunt cele mai periculoase si duc catre autosabotare. Insemna ca daca ai spus ca incerci sa faci un lucru, iti lasi o rezerva mare sa nu il faci. Pentru ca ai zis ca incerci, nu ca faci sigur…
Si terminati cu temerile ca oare ce zice sotia, copiii, vecinii, parintii si prietenii. Cei care conteaza cu adevarat, daca le explici cum trebuie, cu argumente, trebuie sa inteleaga. Daca nu, ghinionul lor. Ai de ales intre a alege sa nu te certi cu… sau sa traiesti cu frustrarile date de intrebarea din titlu. Ce alegi?
Si sa mai stii ca acele frustrari te erodeaza pe interior. Si cand explodeaza nu e bine. Alternativa e sa te faci ca traiesti, sa fii in randul lumii, la fel ca vecinul, care lucreaza de 30 de ani la Electrica si nu mai zambeste de vreo 20.
Vreau sa va povestesc cateva aventuri ale noastre si o sa inchei cu o provocare pentru voi.
Acum cativa ani cand am scapat eu de corporatia in care lucram, am inceput sa simt ca trebuie sa fac chestii pentru mine. Nu constientizam atunci importanta lor, dar simteam totusi.
Mi-a venit ideea sa imi fac permisul de conducere pentru motor. Prietenul meu avea motor, nu mai mergea cu el. Nu avea carnet insa, renuntase si la ideea de a-l face. Inainte cu cativa ani, se daduse cu el prin cartier, in slapi, iar la o intersectie unde avea stop, a trecut razant pe langa un taxi. S-a speriat, iar rezultatul a fost ca motorul lui statea de ceva ani in garaj. Cand l-am sunat si i-am zis ca vreau sa ma apuc de scoala, a zis din prima ca si el vine, a fost un trigger. S-au bucurat mai putin catre deloc sotiile noastre. A lui spera ca el sa vanda motorul, nu ca ar fi avut nevoie de bani, doar asa, si a mea ca… e periculos, doar am vazut la televizor ca toti motociclistii sunt donatori de organe.
Long story short, au trecut ceva ani, in gasca a mai aparut inca un prieten bun, si parca nimic nu ne agata de urechi un zambet mai satisfacut decat momentul cand ne dam castile jos la popas intr-o tura cu motorul. Impreuna. Ca baietii. Suna cunoscut la voi?
To be continued..
Intr-o alta seara, ne-am hotarat sa mergem intr-o excursie de cateva zile intr-o capitala europeana. Un city brake doar pentru barbatii puternici din noi. Dupa ce ne-am hotarat, m-am gandit cum sa ii spun doamnei… Eram sigur ca va reactiona urat, si am avut dreptate. Nu se cade, suntem o familie, cum sa te duci singur, si altele, sunt sigur ca va suna cunoscut.
Ne-am dus pana la urma, ca doar luasem biletele si a fost un miniconcediu superb. Am ras mult, am fost noi insine, fara nici o constrangere. Ne-am intors de acolo fara presiune, cu putere de munca, hotarati sa repetam isprava.
Am ajuns acasa, excitat, aratam pozele doamnei, cand deodata ma intreaba direct…- Auzi, si cand urmatoarea excursie? Am cotit-o eu un pic, ca nu ne-am hotarat, nu stim, dar se vedea ca nu ii convine clar. Pana la urma am rupt pisica si i-am spus ca se vede clar ca nu ii convine si am rugat-o sa imi spuna de ce, sa inteleg si eu. Mi-a spus ca se simte ca intre noi barbatii ne e mai bine si ca o deranjeaza. Bun… si daca tot a deschis discutia, i-am si dat cateva motive sa inteleaga de ce. Pai, ati vazut intr-o excursie de baieti pe cineva sa faca nazuri ca nu mergem acolo ca e prea de dimineata?? Sau ca nu a fost buna prajitura de la desert? Sau ca asternuturile de la hotel nu sunt apretate? Sau ca… whatever?? Exagerez acum, dar intelegeti ce spun. Barbatii sunt creaturi mult mai simple, cu nevoi mult mai simple(dezvoltam acest aspect cu alta ocazie) si care apreciaza palavragitul aparent degeaba si fara substanta. In realitate, ce aveam noi era un grup suport in care ne puteam povesti unul altuia toate problemele si stiam ca vom primi pareri dezinteresate si sincere. Priceless..
Au trecut anii, in fiecare an facem cate o excursie, stiu, ar trebui mai multe, dar unii dintre noi sunt mai ocupati ca altii 🙂
Doamnele s-au obisnuit cu ideea, ba au inceput si ele sa faca excursii doar ele si ghici ce… se simt foarte bine.
Sa ne intelegem, nu sunt adeptul unei familii gen “fiecare face ce il taie capul”. Noi mergem in continuare in concedii cu copiii, cu doamnele, dar o data pe an, plecam singuri. Si e bine. Al naibii de bine.
Am spus ca in incheiere o sa lansez o provocare si probabil ca v-ati dat seama deja, vreau sa va intreb ce ati amanat pana acum. Si vreau sa va incurajez sa faceti, va mai spun o data ca nu face nimeni pentru voi.
Cand veti ajunge la bilant(ultimul bilant), speram cat mai tarziu, o sa va aduceti aminte de serviciu? De tot ce ati facut ca asa trebuie? Sau de experientele memorabile care vi le-ati dorit cu ardoare?
