Da, noi, parintii, cine credeti??
Inaintea profesorilor, colegilor si a anturajului, inaintea youtube si a vlog-urilor cu limbaje porcoase ca deh…e cool, noi, parintii, ii indobitocim cel mai mult si ii pregatim foarte prost pentru viata.
Hai sa ne uitam la ceva fapte ale realitatii in care traim.
Incepand cu primii ani, toti parintii intra in trepidatii cand stranuta odrasla. Repede in masina cu copilul, la medic, antibiotice, sa fim siguri, plus vreo doua- trei suplimente ca asa a prescris medicul, nu o sa ne zgarcim acum cand e vorba de sanatatea copilului.
Nu, nu ne trece prin cap ca pe vremuri umblam cu mucii atarnand de nas si nu bagam atatea chimicale in noi. Nici nu ne trece prin cap ca majoritatea medicilor prescriu medicamente ca inecatii pentru ca au foloase materiale de la distribuitorii de medicamente.
Se face copilul mai mare un pic, vrea telefon mobil, ca na… vrea. Nu ii trebuie deocamdata ca e la gradinita, dar hai sa ii luam, ca vecinii au doi copii cam de aceeasi varsta si amandoi au telefoane. Smart. Ca daca tot ii luam… In plus, cat e de fain cand vii de la lucru si intri in casa, copilul urla iar tu scoti telefonul si il arunci in sus. Copilul ca o felina isi ascute simturile, se ghemuieste, isi ia avant, si printr-o saritura perfecta ajunge la 2 metri si prinde telefonul fascinat de pixelii color de pe ecran. Brusc e liniste…. e atat de bine. Da, lasa copilul ce poate face pe telefonul mobil?? In plus e legat la wireless, nu e ca si cand consuma datele mobile, se uita si el pe youtube. Cum la ce? La ce vrea el 🙂
Ajungem la scoala, prima zi de scoala, luam cel mai mare buchet de flori EVER ca sa nu ne facem de ras, toata lumea duce flori, cei mai jmecheri iau aranjamente, aia care au bani si au SUV-uri ca intr-o masina normala nu incape aranjamentul. Copilul vede, se simte bine cand apare cu aranjamentul si ceilalti copii il privesc cumva cu invidie.
Da, ii ducem cu masina la scoala, cu ce altceva?? Cum sa ii lasam cu vecinul, nu ai vazut ce opel obosit are? Ce daca merg la aceeasi scoala? Ii ducem pana aproape de intrare, la naiba, daca faceau incompetentii astia de la scoala o rampa puteam intra cu masina in scoala sa nu oboseasca odrasla.
Ajungem iar la telefon, e un must have sa ai telefon cat mai bengos. Sa fie de oricare, numai iphone sa fie. Androidul e ok-ish da’ iphonu’ e de baza. Baieteii cu iphone atrag pe ceilalti in pauza, filmuletele porcoase se vad mai bine parca, jocurile zbarnaie…. Cum de unde il am? Mi l-a luat tata de ziua mea, a fost 3800 lei. Sau: tata si-a luat X-ul, mi-a dat mie 8-ul, ce? e un telefon normal….
Ajungem la lectii, teme, etc. Si la grupurile de WhatsApp. Cu miliardele de mesaje date de parintii nebuni. Pentru toate ineptiile. Si da, trebuie sa raspundem toti, la fel ca daca nu ce cred ceilalti parinti? Ca nu ne pasa?! Copilul ajunge acasa si spune ca nu are teme. Parintele, mai ales mamele, pun mana pe telefon si cu degetele tremurande intreaba pe grupul de parinti daca la cultura si spiritualitate au avut ceva tema. Cum??? proiect???? Vaaaai si e 9 seara deja, hai mama sa il facem, cum sa te duci maine cu tema nefacuta??? Il face mama, copilul sta cu capul sprijinit in palma, rupt de somn. Mama il coloreaza fain, sa fie misto proiectul, s-a facut 12 noaptea…da’ a meritat.
Vine ziua de nastere a lui Victor, colegul de clasa. Isi tine ziua la bowling, au inchiriat parintii lui toate pistele 3 ore. Parintii lui Victor construiesc blocuri, ce sa faca el doar cu 50 lei?? Cadouri nu se mai cumpara de mult….
Orele de sport se transforma in cu totul altceva, pentru parinti e ok, ce sa faca cu sportul in viata???
Coada la McDonalds, da’ mai coada la KFC, hai sa ducem copiii, au mers si cu clasa, chiar si cu invatatoarea, inseamna ca ori e la moda, ori e educativ, cine mai stie?? Si gustul ala bun de pui cu maioneaza, cartofii aia sau ce or fi…..mmmm
Excursii in strainatate, tabere de ski, manuale suplimentare, meditatii din clasa a doua, cursuri de dans, lectii de canto, inot, baschet, Playstation, Kinect, haine de firma. Ne permitem sau nu, copilul trebuie sa le aiba. Nu, nu ca au celilalti neaparat, dar noi si asa nu am avut, macar el sa aiba.
De cate ori nu ati gandit asa?
In timpul asta, realitatea e un pic alta… Copilul nu mai apreciaza nimic, ca prea le are pe toate de la parinti. Devine obez, bine, nu chiar, e un pic grasut doar. Ridica un pic tonul si i se face pe plac, nu ca e bine, dar daca ne-am obisnuit asa? Nu isi mai noteaza temele, ca ce rost are, stie mama exact, sau intreaba pe grup….Si e obraznic cu parintii, ca ce sa ii faca?!?
Da, veti spune ca traim in alte vremuri, ca evoluam, etc. Partial, in foarte mica masura pot fi de acord cu asta. Dar, realitatea este ca ne cocolosim copiii exagerat si ca nu le facem bine. Nu ii pregatim nicicum pentru viata. Ii pregatim pentru dependenta de noi. Uitati-va in jur la tinerii cu bmw 320 din 2000, parcati la terasa, studenti la o oarecare facultate, fara nici un plan de viitor, care cer vineri 1 milion de benzina si un milion de club sa se combine la o sticla de whiskey.
Parintii nostrii nu au avut timp sa stea langa noi si nici sa gandeasca un viitor pentru noi legat de aptitudini, talente, etc. Noi am putea sa facem asta, nu e tarziu, insa sa ne uitam la adevaratele valori care conteaza: bun simt, seriozitate, cinste.
Nu am scris articolul pentru ca as detine secretul suprem in ceea ce priveste educatia copiilor, am facut doar o analiza a realitatii in speranta ca cine citeste constientizeaza anumite lucruri bune sau rele. Si ia masuri.
Personal, pentru mine conteaza ca ai mei copii sa stie sa spuna multumesc si te rog, sa se exprime cursiv si corect in vorbire, sa fie sanatosi(adica sa faca sport cat mai mult), sa stapaneasca o limba straina la perfectie, sa stie ce inseamna respect pentru ceilalti.
Haideti sa analizam ce o sa ii ajute cu adevarat sa se descurce singuri in viata. Sa traiasca experiente singuri, sa invete ca nimic nu e gratis, sa aprecieze eforturile lor, nu ale parintilor.
